Matei 26:14-19 Noua Traducere în limba Română (NTR)

14. Atunci unul dintre cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la conducătorii preoților

15. și i-a întrebat: „Ce vreți să-mi dați ca să-L dau pe mâna voastră?“ Ei i-au plătit treizeci de arginți.

16. De atunci, el a început să caute un prilej, ca să-L dea pe mâna lor.

17. În prima zi a Sărbătorii Azimelor, ucenicii au venit la Isus și L-au întrebat: – Unde vrei să-Ți pregătim să mănânci mielul de Paște?

18. El le-a răspuns: – Duceți-vă în cetate la un anumit om și spuneți-i astfel: „Învățătorul zice: «Timpul Meu este aproape; voi sărbători Paștele la tine, împreună cu ucenicii Mei!»“

19. Ucenicii au făcut așa cum le poruncise Isus și au pregătit Paștele.

Matei 26