Matei 22:14-28 Noua Traducere în limba Română (NTR)

14. Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși.“

15. Atunci fariseii s-au dus și s-au sfătuit cum să-L prindă în cursă cu vorba.

16. I-au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii, care I-au zis: – Învățătorule, știm că ești corect și că-i înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ți pese de nimeni, căci nu cauți la fața oamenilor.

17. Așadar, spune-ne, ce părere ai: se cuvine să-i plătim tribut Cezarului sau nu?

18. Isus însă a înțeles intenția lor rea și le-a zis: – De ce Mă puneți la încercare, ipocriților?

19. Arătați-Mi moneda pentru tribut! Ei I-au adus un denar.

20. Isus i-a întrebat: – Chipul acesta și inscripția, ale cui sunt?

21. – Ale Cezarului, au răspuns ei. Atunci El le-a zis: – Dați-i deci Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!

22. Ei au rămas uimiți când au auzit aceste cuvinte. Și astfel L-au lăsat și au plecat.

23. În aceeași zi au venit la El saducheii, care zic că nu există înviere, și L-au întrebat:

24. – Învățătorule, Moise a zis că, dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele acestuia trebuie să se căsătorească cu văduva și să-i ridice un urmaș fratelui său.

25. Erau printre noi șapte frați. Primul s-a căsătorit, dar a murit fără să aibă vreun urmaș, lăsându-i-o astfel pe soția sa fratelui său.

26. Așa s-a întâmplat și cu al doilea, și cu al treilea, apoi tot așa până la al șaptelea.

27. Femeia a murit ultima dintre toți.

28. La înviere, soția căruia dintre cei șapte va fi ea? Căci toți au avut-o de soție!

Matei 22