Matei 18:9-13 Noua Traducere în limba Română (NTR)

9. Și dacă ochiul tău te face să păcătuiești, scoate-l și aruncă-l! Este mai bine pentru tine să intri în viață cu un singur ochi, decât să ai amândoi ochii și să fii aruncat în focul Gheenei!

10. Vedeți să nu cumva să-l disprețuiți pe vreunul dintre acești micuți, căci vă spun că îngerii lor din ceruri văd întotdeauna fața Tatălui Meu, Care este în ceruri!

11. (Fiindcă Fiul Omului a venit să mântuiască ce era pierdut.)

12. Ce părere aveți? Dacă unui om care are o sută de oi i se rătăcește una dintre ele, nu le lasă el oare pe celelalte nouăzeci și nouă pe munți și se duce s-o caute pe cea rătăcită?

13. Și dacă i se întâmplă să o găsească, adevărat vă spun că se bucură de ea mai mult decât de celelalte nouăzeci și nouă, care nu s-au rătăcit!

Matei 18