3. Filip și Bartolomeu; Toma și Matei, colectorul de taxe; Iacov, fiul lui Alfeu, și Tadeu;
4. Simon, zelotul, și Iuda Iscarioteanul, cel care L-a trădat pe Isus.
5. Pe aceștia doisprezece i-a trimis Isus, poruncindu-le următoarele: „Să nu mergeți printre neamuri și să nu intrați în vreo cetate de-a samaritenilor,
6. ci mergeți, mai degrabă, la oile pierdute ale casei lui Israel!
7. Iar în timp ce mergeți, vestiți și ziceți: «Împărăția Cerurilor este aproape!»
8. Vindecați-i pe cei bolnavi, înviați-i pe cei morți, curățiți-i pe cei leproși, scoateți afară demonii! Fără plată ați primit, fără plată să dați!
9. Să nu luați nici aur, nici argint, nici aramă în brâiele voastre,
10. nici traistă de călătorie, nici două tunici, nici sandale și nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui!
11. În orice cetate sau sat intrați, interesați-vă cine de acolo este vrednic și rămâneți la el până veți pleca.
12. La intrarea voastră în casă, salutați-l!
13. Dacă familia aceea este vrednică, pacea voastră să vină peste ea, dar dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi!
14. Dacă cineva nu vă va primi, nici nu va asculta cuvintele voastre, scuturați-vă praful de pe picioare când ieșiți din casa sau din cetatea aceea!
15. Adevărat vă spun că, în Ziua Judecății, va fi mai ușor pentru ținutul Sodomei și al Gomorei decât pentru cetatea aceea!
16. Iată, Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor! Fiți deci înțelepți ca șerpii și fără pată ca porumbeii.
17. Păziți-vă de oameni, pentru că vă vor da pe mâna sinedriilor și vă vor biciui în sinagogile lor.
18. Din pricina Mea veți fi duși înaintea guvernatorilor și înaintea regilor, ca să slujiți drept mărturie pentru ei și pentru neamuri.
19. Dar când vă vor da pe mâna lor, să nu vă îngrijorați cu privire la cum sau ce veți spune, pentru că ce va trebui să spuneți vă va fi dat chiar în ceasul acela!
20. Căci nu voi sunteți cei care veți vorbi, ci Duhul Tatălui vostru este Cel Care va vorbi prin voi.