Marcu 4:7-19 Noua Traducere în limba Română (NTR)

7. O altă parte a căzut între spini, iar spinii au crescut și au sufocat-o, așa că nu a dat rod.

8. Alta însă a căzut în pământ bun și a dat rod care s-a înălțat și a crescut: un grăuntea rodit treizeci, altul – șaizeci și altul – o sută.“

9. Apoi le zicea: „Cine are urechi de auzit, să audă!“

10. Când a fost singur, cei din jurul Lui împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre pilde.

11. El le-a zis: „Vouă v-a fost dată taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară toate li se spun în pilde,

12. pentru ca «Să privească mereu, dar să nu priceapă și să asculte întruna, dar să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă laMine și să fie iertați!»“

13. Apoi le-a zis: „Dacă nu înțelegeți această pildă, cum veți înțelege toate celelalte pilde?

14. Semănătorul seamănă Cuvântul.

15. Sămânța de lângă drum, unde este semănat Cuvântul, sunt cei care aud Cuvântul, dar vine imediat Satan și ia Cuvântul care a fost semănat în ei.

16. Sămânța semănată în locuri stâncoase sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl primesc imediat cu bucurie,

17. dar nu au rădăcină în ei, ci durează doar pentru o vreme. Și când vine necazul sau persecuția din pricina Cuvântului, ei se poticnesc imediat.

18. O altă sămânță, care este cea semănată între spini, sunt cei care aud Cuvântul,

19. dar îngrijorările vieții, înșelăciunea bogăției și poftele pentru alte lucruri intră în ei, sufocă Cuvântul și acesta devine neroditor.

Marcu 4