14. El a ales doisprezece, (pe care i-a numit apostoli), ca să fie cu El, să-i trimită să predice
15. și să le dea autoritate să scoată demoni.
16. (Iată-i deci pe cei doisprezece pe care i-a ales): Simon, căruia i-a pus numele Petru;
17. Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele „ Boanerghes “, care înseamnă „Fiii tunetului“;
18. Andrei; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon, zelotul,
19. și Iuda Iscarioteanul, cel care L-a trădat pe Isus.
20. Au venit apoi în casă, dar mulțimea s-a adunat din nou, așa că ei nu puteau nici măcar să mănânce.
21. Când au auzit ai Lui ce se întâmplă, au ieșit să-L înșface, căci ziceau că a înnebunit.
22. Cărturarii care veniseră de la Ierusalim ziceau că îl are în El pe Beelzebul și că scoate demonii cu ajutorul conducătorului demonilor.
23. Isus i-a chemat la El și le-a vorbit în pilde: „Cum poate Satan să-l scoată afară pe Satan?!
24. Dacă o împărăție este dezbinată împotriva ei înseși, împărăția aceea nu poate dăinui.
25. Și dacă o casă este dezbinată împotriva ei înseși, casa aceea nu va putea dăinui.
26. Așadar, dacă Satan se ridică împotriva lui însuși și este dezbinat, atunci nu poate dăinui, ci i-a venit sfârșitul.