Marcu 15:35-42 Noua Traducere în limba Română (NTR)

35. Unii din cei ce stăteau acolo L-au auzit și au zis: „Iată că-l strigă pe Ilie!“

36. Cineva a alergat și a umplut un burete cu vin acru, l-a pus într-o trestie și I l-a dat să-l bea, zicând: „Lăsați să vedem dacă va veni Ilie să-L dea jos!“

37. Isus a scos un strigăt puternic și Și-a dat suflarea.

38. Atunci draperia Templului a fost despicată în două, de sus până jos.

39. Când centurionul care se afla în fața lui Isus a văzut cum Și-a dat suflarea, a zis: „Într-adevăr, Omul Acesta era Fiul lui Dumnezeu!“

40. Acolo erau și niște femei care priveau de departe. Printre ele erau și Maria Magdalena, Maria – mama lui Iacov cel tânăr și a lui Iose– și Salome,

41. care Îl urmaseră pe Isus și-I slujiseră atunci când se afla în Galileea. Și mai erau încă multe altele care veniseră cu El la Ierusalim.

42. Când s-a făcut deja seară, pentru că era Ziua Pregătirii, adică ziua de dinaintea Sabatului,

Marcu 15