Marcu 12:4-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

4. A trimis din nou la ei un alt sclav, dar și pe acesta l-au bătut peste cap și l-au înjosit.

5. A trimis apoi un altul, dar pe acela l-au omorât, și apoi încă mulți alții, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorât.

6. Singurul pe care-l mai avea era un fiu preaiubit. În cele din urmă, l-a trimis la ei, spunându-și: „Pe fiul meu îl vor respecta!“

7. Dar viticultorii aceia și-au zis între ei: „Acesta este moștenitorul! Haideți să-l omorâm, și moștenirea va fi a noastră!“

8. Și l-au apucat, l-au omorât și l-au scos afară din vie.

9. Așadar, ce va face stăpânul viei? Va veni și-i va nimici pe viticultori, iar via o va da altora.

10. N-ați citit acest loc din Scriptură unde scrie: „Piatra pe care au respins-o zidarii a devenit piatra din capul unghiului.

11. Domnul a făcut acest lucru și este minunat în ochii noștri!“?

12. Ei au căutat să-L prindă, dar le-a fost frică de popor; căci ei știau că împotriva lor spusese Isus pilda. Așa că L-au lăsat și au plecat.

13. I-au trimis la El pe câțiva dintre farisei și dintre irodieni ca să-L prindă în cursă cu vorba.

14. Ei au venit și I-au zis: – Învățătorule, știm că ești corect, fără să-Ți pese de nimeni, căci nu cauți la fața omului, ci îi înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cuvine să plătim tribut Cezarului sau nu? Să plătim sau să nu plătim?

Marcu 12