Luca 9:26-44 Noua Traducere în limba Română (NTR)

26. Căci celui ce îi va fi rușine de Mine și de cuvintele Mele, de acela Îi va fi rușine și Fiului Omului când va veni în slava Sa, a Tatălui și a sfinților îngeri.

27. Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea înainte de a vedea Împărăția lui Dumnezeu.

28. Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și au urcat pe munte ca să se roage.

29. În timp ce se ruga, I s-a schimbat înfățișarea feței, iar hainele Lui au devenit strălucitor de albe.

30. Și iată că doi bărbați stăteau de vorbă cu El – erau Moise și Ilie,

31. care se arătaseră în slavă. Ei vorbeau despre exodul Lui, pe care urma să-l ducă la îndeplinire în Ierusalim.

32. Petru și cei ce erau cu el erau îngreunați de somn, dar când s-au trezit bine au văzut slava Lui și pe cei doi bărbați care stăteau împreună cu El.

33. Chiar când aceștia se despărțeau de El, Petru I-a zis lui Isus: „Stăpâne, este bine să fim aici! Să facem trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie!“ Nu știa ce zice.

34. În timp ce spunea el aceste lucruri, a venit un nor și i-a acoperit. Când au intrat în nor, s-au înspăimântat.

35. Și din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu, pe Care L-am ales! De El să ascultați!“

36. Când s-a auzit glasul, Isus se afla acolo singur. Ei au păstrat tăcerea și n-au spus nimănui nimic, în zilele acelea, despre lucrurile pe care le văzuseră.

37. În ziua următoare, când au coborât de pe munte, o mare mulțime deoameni L-a întâmpinat pe Isus.

38. Și iată că un bărbat din mulțime a strigat: – Învățătorule, Te rog să privești cu îndurare la fiul meu, căci este singurul meu fiu!

39. Un duh îl apucă dintr-odată și imediat el începe să strige; duhul îi provoacă convulsii și spume la gură și cu greu pleacă de la el, lăsându-l zdrobit!

40. I-am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată, dar n-au putut!

41. Isus a răspuns: – O, generație necredincioasă și pervertită! Până când voi mai fi cu voi și vă voi mai suferi? Adu-l aici pe fiul tău!

42. Chiar în timp ce venea, demonul l-a trântit la pământ și i-a provocat convulsii. Dar Isus a poruncit duhului necurat, l-a vindecat pe băiat și l-a dat înapoi tatălui său.

43. Toți au rămas uimiți de măreția lui Dumnezeu. În timp ce toți se mirau de tot ceea ce făcea El, Isus le-a zis ucenicilor Săi:

44. „Ascultați cu atenție aceste cuvinte: Fiul Omului urmează să fie trădat în mâinile oamenilor.“

Luca 9