Luca 4:23-31 Noua Traducere în limba Română (NTR)

23. El le-a zis: „Fără îndoială, Îmi veți spune proverbul acesta: «Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Fă și aici, în patria Ta, tot ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Capernaum!»

24. Dar adevărat vă spun, a mai zis El, că nici un profet nu este acceptat în patria lui!

25. Vă spun adevărul: în zilele lui Ilie, atunci când a fost încuiat cerul timp de trei ani și șase luni și a fost o mare foamete în toată țara, erau multe văduve în Israel,

26. dar Ilie n-a fost trimis la nici una dintre ele, decât la o văduvă din Sarepta Sidonului.

27. Și pe vremea profetului Elisei erau mulți leproși în Israel, dar nici unul dintre ei n-a fost curățit, decât sirianul Naaman.“

28. Când au auzit aceste cuvinte, toți cei din sinagogă s-au umplut de mânie.

29. S-au ridicat, L-au scos în afara cetății și L-au dus până pe sprânceana muntelui, pe care era construită cetatea lor, ca să-L arunce jos.

30. Însă El a trecut prin mijlocul lor și a plecat.

31. S-a dus în Capernaum, o cetate din Galileea, și, în ziua de Sabat, a început să dea învățătură.

Luca 4