Luca 4:21-31 Noua Traducere în limba Română (NTR)

21. El a început să le vorbească astfel: „Astăzi a fost împlinit acest pasaj din Scriptură în auzul urechilor voastre.“

22. Toți Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har care ieșeau din gura Lui și se întrebau: „Oare nu este Acesta fiul lui Iosif?“

23. El le-a zis: „Fără îndoială, Îmi veți spune proverbul acesta: «Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Fă și aici, în patria Ta, tot ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Capernaum!»

24. Dar adevărat vă spun, a mai zis El, că nici un profet nu este acceptat în patria lui!

25. Vă spun adevărul: în zilele lui Ilie, atunci când a fost încuiat cerul timp de trei ani și șase luni și a fost o mare foamete în toată țara, erau multe văduve în Israel,

26. dar Ilie n-a fost trimis la nici una dintre ele, decât la o văduvă din Sarepta Sidonului.

27. Și pe vremea profetului Elisei erau mulți leproși în Israel, dar nici unul dintre ei n-a fost curățit, decât sirianul Naaman.“

28. Când au auzit aceste cuvinte, toți cei din sinagogă s-au umplut de mânie.

29. S-au ridicat, L-au scos în afara cetății și L-au dus până pe sprânceana muntelui, pe care era construită cetatea lor, ca să-L arunce jos.

30. Însă El a trecut prin mijlocul lor și a plecat.

31. S-a dus în Capernaum, o cetate din Galileea, și, în ziua de Sabat, a început să dea învățătură.

Luca 4