Luca 4:11-20 Noua Traducere în limba Română (NTR)

11. și „Ei Te vor purta pe brațele lor, ca nu cumva să-Ți lovești piciorul de vreo piatră!“

12. Isus i-a răspuns: – S-a zis: „Să nu-L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău!“

13. După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El până la o vreme anume.

14. Isus S-a întors în Galileea, în puterea Duhului Sfânt. Și vestea despre El s-a răspândit prin toată regiunea dimprejur.

15. El dădea învățătură în sinagogile lor și era lăudat de toți.

16. A venit în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, a intrat în sinagogă în ziua de Sabat și S-a ridicat să citească.

17. I s-a dat sulul profetului Isaia. Când a desfășurat sulul, a găsit locul unde era scris:

18. „Duhul Domnului este peste Mine, căci El M-a uns ca să aduc celor sărmani vestea bună. El M-a trimis să vestesc celor captivi eliberarea și orbilor – căpătarea vederii, să-i eliberez pe cei asupriți

19. și să vestesc anul de îndurare al Domnului!“

20. Apoi a înfășurat sulul la loc, i l-a dat înapoi slujitorului și S-a așezat. Ochii tuturor celor din sinagogă erau ațintiți asupra Lui.

Luca 4