19. Chiar în ceasul acela cărturarii și conducătorii preoților au căutat să pună mâna pe El, dar le-a fost frică de popor; căci ei știau că împotriva lor spusese Isus această pildă.
20. Au început să-L urmărească îndeaproape și au trimis niște spioni, care se prefăceau că sunt oameni drepți, ca să-L prindă cu vorba și să-L poată da astfel pe mâna puterii și autorității guvernatorului.
21. Aceștia L-au întrebat: – Învățătorule, știm că vorbești și-i înveți pe oameni corect, că nu ești părtinitor, ci îi înveți calea lui Dumnezeu în adevăr.
22. Se cuvine să plătim tribut Cezarului sau nu?
23. El însă și-a dat seama de viclenia lor și le-a zis:
24. – Arătați-mi un denar! Chipul și inscripția de pe el, ale cui sunt? – Ale Cezarului, au răspuns ei.
25. El le-a zis: – Așadar, dați Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!
26. Astfel ei n-au putut să-L prindă cu vorba în fața poporului și, mirați de răspunsul Lui, au tăcut.