1. În zilele acelea, a ieșit un decret de la Cezar Augustus să se înscrie toată lumea.
2. Acest recensământ s-a făcut pentru prima oară în timp ce în Siria era guvernator Quirinius.
3. Toți se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.
4. Iosif a plecat și el din Galileea, din cetatea Nazaret, înspre Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din casa și spița lui David,
5. ca să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată.
6. În timp ce se aflau acolo, s-a împlinit vremea ca ea să nască.
7. Și L-a născut pe Fiul ei cel întâi născut. Ea L-a înfășat și L-a culcat într-o iesle, pentru că în odaia de găzduire nu era loc pentru ei.
8. În ținutul acela erau niște păstori care rămăseseră afară, pe câmp, și stăteau de pază în timpul nopții în jurul turmei lor.
9. Un înger al Domnului a apărut înaintea lor și slava Domnului a strălucit în jurul lor. Ei s-au speriat foarte tare.
10. Îngerul le-a zis: „Nu vă temeți, pentru că iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul:
11. astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, Care este Cristos, Domnul!