24. Și le-a zis celor care stăteau acolo: – Luați-i mina și dați-i-o celui ce are zece mine.
25. Ei au zis: – Stăpâne, el are zece mine!
26. Vă spun că oricui are, i se va da, dar de la cel ce n-are se va lua chiar și ce are!
27. Cât despre acei dușmani ai mei, care n-au vrut să domnesc eu peste ei, aduceți-i aici și omorâți-i în fața mea!“
28. După ce a spus aceste lucruri, a pornit în frunte, îndreptându-se spre Ierusalim.
29. Când S-a apropiat de Betfaghe și de Betania, lângă muntele numit „al Măslinilor“, i-a trimis pe doi dintre ucenici,
30. spunându-le: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră și, în timp ce intrați în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată. Dezlegați-l și aduceți-l!
31. Dacă vă va întreba cineva: «De ce-l dezlegați?», să-i spuneți: «Domnul are nevoie de el!»“
32. Cei ce fuseseră trimiși s-au dus și au găsit totul așa cum le spusese Isus.
33. În timp ce dezlegau măgărușul, stăpânii acestuia i-au întrebat: – De ce dezlegați măgărușul?
34. Ei au răspuns: – Domnul are nevoie de el!
35. Și l-au adus la Isus. Apoi și-au aruncat hainele peste măgăruș și L-au așezat pe Isus deasupra lui.