Luca 19:12-25 Noua Traducere în limba Română (NTR)

12. Așadar le-a zis: „Un nobil a plecat într-o țară îndepărtată ca să preia un regat și apoi să se întoarcă.

13. I-a chemat pe zece dintre sclavii lui, le-a dat zece mine și le-a zis: «Folosiți-le în negoț până când mă întorc eu!»

14. Dar cetățenii lui îl urau și au trimis în urma lui o delegație să spună: «Nu vrem ca acest om să fie rege peste noi!»

15. La întoarcerea sa, după ce a preluat regatul, a spus să fie chemați sclavii aceia, cărora le dăduse banii, ca să afle cât au câștigat.

16. Primul a venit zicând: – Stăpâne, mina ta a mai adus încă zece mine!

17. Stăpânul i-a zis: – Bine, sclav bun! Pentru că ai fost credincios în lucruri mici, primește autoritate peste zece cetăți!

18. A venit al doilea și a zis: – Mina ta, stăpâne, a mai adus cinci!

19. Stăpânul i-a zis și acestuia: – Primește și tu autoritate peste cinci cetăți!

20. Un altul a venit și a zis: – Stăpâne, iată-ți mina! Am ținut-o învelită într-un ștergar,

21. căci m-am temut de tine, fiindcă ești un om aspru, care iei ceea ce n-ai pus și seceri ceea ce n-ai semănat!

22. Stăpânul i-a zis: – Sclav rău, te voi judeca după cuvintele tale! Știai că sunt un om aspru, care iau ceea ce n-am pus și secer ceea ce n-am semănat?

23. Atunci de ce n-ai pus banii la bancă, pentru ca, la întoarcere, să strâng cu dobândă?!

24. Și le-a zis celor care stăteau acolo: – Luați-i mina și dați-i-o celui ce are zece mine.

25. Ei au zis: – Stăpâne, el are zece mine!

Luca 19