18. Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu?“
19. Apoi i-a zis: „Ridică-te și du-te; credința ta te-a vindecat!“
20. Fiind întrebat de către farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, Isus le-a răspuns: „Împărăția lui Dumnezeu nu vine în așa fel încât să fie observată
21. și nici nu se va zice: «Iat-o aici!» sau «Iat-o acolo!», pentru că Împărăția lui Dumnezeu este în mijlocul vostru!“
22. Le-a zis apoi ucenicilor: – Vor veni zile când veți dori să vedeți una din zilele Fiului Omului, dar n-o veți vedea!
23. Vă vor zice: „Iată-L aici!“ sau „Iată-L acolo!“ Să nu vă duceți, nici să nu-i urmați!
24. Căci așa cum iese fulgerul și luminează de la o margine a cerului la cealaltă, tot așa va fi și cu Fiul Omului (în ziua Sa)!
25. Dar mai întâi trebuie să sufere multe și să fie respins de această generație.