1. Le-a zis apoi ucenicilor Săi: „Este imposibil să nu vină pricini de păcătuire, dar vai de cel prin care vin!
2. Ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar atârna de gât o piatră de moară și ar fi aruncat în mare, decât să facă pe vreunul din acești micuți să păcătuiască!
3. Luați seama la voi înșivă! Dacă fratele tău păcătuiește, mustră-l, iar dacă se pocăiește, iartă-l!
4. Și chiar dacă păcătuiește împotriva ta de șapte ori pe zi și de șapte ori se întoarce la tine și zice: «Mă pocăiesc!», tu să-l ierți!“
5. Apostolii I-au zis Domnului: – Mărește-ne credința!
6. Domnul le-a răspuns: – Dacă ați avea credință cât un bob de muștar, ați zice acestui dud: „Dezrădăcinează-te și sădește-te în mare!“, iar el v-ar asculta!
7. Cine dintre voi care are un sclav ce ară sau paște oile, îi va zice când vine de la câmp: „Vino îndată și așază-te să mănânci!“?!
8. Nu-i va zice mai degrabă: „Pregătește-mi să mănânc și încinge-te să-mi slujești câtă vreme mănânc și beau eu, iar după aceea vei mânca și vei bea și tu!“?!
9. Va trebui el oare să-i fie recunoscător sclavului său pentru că a făcut ceea ce-i poruncise? (Nu cred).
10. Tot așa și voi: când faceți tot ceea ce vi s-a poruncit, să ziceți: „Suntem niște sclavi nevrednici de laudă; am făcut ceea ce eram datori să facem.“
11. În drum spre Ierusalim, El a trecut printre Samaria și Galileea.