9. Iar când o găsește, își cheamă prietenele și vecinele și le spune: «Bucurați-vă împreună cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem!»
10. Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește!“
11. El a mai zis: „Un om avea doi fii.
12. Cel mai tânăr dintre ei i-a zis tatălui: «Tată, dă-mi partea din moșie care mi se cuvine!» Și tatăl a împărțit între ei averea.
13. Nu după multe zile, fiul cel tânăr a strâns totul și a plecat într-o țară îndepărtată, iar acolo și-a risipit averea ducând o viață destrăbălată.
14. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea și el a început să ducă lipsă.
15. S-a dus și s-a alipit de unul din cetățenii acelei țări, iar acesta l-a trimis pe câmpurile lui să-i pască porcii.
16. Ar fi dorit el să se sature din roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni!
17. Și-a venit în fire și și-a zis: «Câți angajați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici!
18. Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: ‘Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta
19. și nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Fă-mă ca pe unul din angajații tăi!’»
20. Și s-a sculat și s-a dus la tatăl lui. În timp ce el era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el; a alergat la el, l-a îmbrățișat și l-a sărutat mult.
21. Fiul i-a zis: «Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău!»