1. După toate acestea, Domnul a rânduit alți șaptezeci și doide oameni și i-a trimis, doi câte doi, să se ducă înaintea Lui în orice cetate și în orice loc pe unde urma să meargă El.
2. El le-a zis: „Secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini! Rugați-L deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul Său!
3. Duceți-vă! Iată, eu vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor!
4. Să nu luați cu voi nici pungă cu bani, nici traistă, nici sandale și să nu salutați pe nimeni pe drum!
5. În orice casă intrați, să spuneți mai întâi: «Pacea să fie peste această casă!»
6. Dacă se află acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, dar dacă nu, se va întoarce la voi.