Luca 1:9-18 Noua Traducere în limba Română (NTR)

9. a ieșit la sorți, după obiceiul preoției, să intre în Templul Domnului ca să tămâieze.

10. La ora tămâierii, toată mulțimea poporului se ruga afară.

11. Atunci i s-a arătat un înger al Domnului, stând în picioare la dreapta altarului tămâierii.

12. Când l-a văzut, Zaharia s-a tulburat și l-a cuprins frica.

13. Dar îngerul i-a zis: – Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soția ta, Elisabeta, îți va naște un fiu și îi vei pune numele Ioan.

14. El va fi bucuria și veselia ta și mulți se vor bucura de nașterea lui,

15. căci el va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea niciodată vin, nici băutură tare și va fi umplut de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei lui.

16. El îi va întoarce pe mulți israeliți la Domnul, Dumnezeul lor.

17. Va merge înaintea Lui, în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile taților spre copii și pe cei neascultători la înțelepciunea celor drepți, ca să pregătească Domnului un popor care să fie gata pentru El.

18. Zaharia l-a întrebat pe înger: – După ce voi cunoaște lucrul acesta? Căci eu sunt bătrân, iar soția mea este înaintată în vârstă!

Luca 1