Luca 1:43-61 Noua Traducere în limba Română (NTR)

43. Cum de mi-a fost dat să vină la mine mama Domnului meu?!

44. Căci iată, de îndată ce am auzit salutul tău, mi-a săltat copilul în pântece de bucurie!

45. Ferice de cea care a crezut că vor fi împlinite lucrurile care i-au fost spuse de Domnul!“

46. Maria a zis: „Sufletul meu Îl preamărește pe Domnul

47. și mi se bucură nespus duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu,

48. pentru că a privit la starea smerită a sclavei Sale! Iată că de acum încolo, toate generațiile mă vor considera fericită

49. pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine! Numele Lui este sfânt!

50. Îndurarea Lui ține din generație în generație față de cei ce se tem de El!

51. El a înfăptuit o minune prin brațul Lui; i-a împrăștiat pe cei mândri în cugetul inimii lor.

52. I-a dat jos pe cei puternici de pe tronurile lor și i-a înălțat pe cei smeriți.

53. Pe cei flămânzi i-a săturat cu bunătăți, iar pe cei bogați i-a dat afară cu mâinile goale.

54. El l-a ajutat pe Israel, slujitorul Său, amintindu-Și de îndurarea Sa,

55. așa cum le spusese strămoșilor noștri, lui Avraam și seminței lui, în veci!“

56. Maria a rămas împreună cu Elisabeta în jur de trei luni și apoi s-a întors acasă.

57. Când i s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un băiat.

58. Vecinii și rudele au auzit că Domnul Și-a arătat marea îndurare față de ea și s-au bucurat împreună cu ea.

59. În ziua a opta, au venit să circumcidă copilul. Voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său,

60. dar mama lui a zis: „Nu, ci îl va chema Ioan!“

61. Ei i-au zis: „Nu este nimeni între rudele tale care să poarte acest nume!“

Luca 1