Leviticul 4:1-9 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Domnul i-a zis lui Moise:

2. „Spune-le israeliților: «Când va păcătui cineva fără voie împotriva vreunei porunci a Domnului , săvârșind fapte care nu trebuie făcute,

3. dacă cel ce păcătuiește este chiar preotul care a primit ungerea, aducând astfel vină asupra poporului, el va trebui să-I aducă Domnului pentru păcatul săvârșit un vițel fără meteahnă din cireada sa, ca jertfă pentru păcat.

4. Să aducă vițelul la intrarea în Cortul Întâlnirii, înaintea Domnului , să-și pună mâna pe capul vițelului și vițelul să fie înjunghiat acolo, înaintea Domnului.

5. Preotul care a primit ungerea să ia din sângele vițelului, să-l aducă în Cortul Întâlnirii,

6. să-și pună degetul în sânge și să-l stropească de șapte ori înaintea Domnului, înaintea draperiei despărțitoare a Lăcașului.

7. Preotul să ungă cu sânge coarnele altarului tămâierii, care este în Cortul Întâlnirii, înaintea Domnului ; restul sângelui vițelului să-l verse la baza altarului arderilor de tot, care este la intrarea în Cortul Întâlnirii.

8. Apoi să ia toată grăsimea vițelului adus ca jertfă pentru păcat – și anume grăsimea de pe măruntaie și grăsimea din jurul măruntaielor –

9. cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și de pe coapse, precum și membrana ficatului, care trebuie desprinsă odată cu rinichii.

Leviticul 4