12. Trezește-te, trezește-te, Debora! Trezește-te, trezește-te și cântă o cântare! Ridică-te, Barak, fiu al lui Abinoam, du-ți în captivitate prizonierii!
13. Atunci, cei ce au rămas s-au dus la nobili, poporul Domnului a venit la mine cu cei tari.
14. Unii au venit din Efraim – din locul unde odinioară trăia Amalek; te urma Beniamin cu locuitorii lui; din Machir s-au coborât conducătorii și din Zabulon, cei care țin sceptrul cârmuirii.
15. Cârmuitorii lui Isahar au fost alături de Debora, și Isahar l-a însoțit pe Barak, grăbindu-se după el în vale. În ținuturile lui Ruben însă s-a ținut mare sfat!
16. De ce ai rămas printre staule ca să asculți behăitul turmelor? În ținuturile lui Ruben mare a fost sfatul!
17. Ghilad a rămas de cealaltă parte a Iordanului; și Dan, de ce a rămas nepăsător la corăbii? Așer a rămas pe țărmul mării și s-a odihnit pe limanurile lui.
18. Zabulon este un popor care și-a riscat viața până la moarte; Neftali la fel, pe dealurile țării.
19. Regii au venit și s-au luptat. Regii Canaanului s-au luptat atunci la Taanah, lângă apele Meghido. N-au luat nici un câștig, nici măcar un pic de argint.
20. Stelele din ceruri s-au luptat, s-au luptat din cărările lor cu Sisera.
21. Uedul Chișon i-a luat, vechiul ued, uedul Chișon. Mărșăluiește, suflete al meu! Fii tare!
22. Atunci copitele cailor au izbit pământul ; armăsarii au alergat în galop, în galopul lor răsunător.
23. «Blestemați pe Meroza!», a zis Îngerul Domnului. Să blestemați amarnic pe locuitorii ei, căci nu au venit în ajutorul Domnului , în ajutorul Domnului , împotriva celor puternici.
24. Cea mai binecuvântată femeie este Iael, soția chenitului Heber, cea mai binecuvântată dintre femeile ce locuiesc în corturi.
25. El i-a cerut apă, dar ea i-a dat lapte; într-o cupă maiestuoasă ea i-a adus iaurt.