Judecători 20:11-29 Noua Traducere în limba Română (NTR)

11. Israeliții s-au unit și s-au mobilizat împotriva cetății.

12. Conducătorii semințiilor lui Israel au trimis niște bărbați prin toate familiile lui Beniamin ca să le spună: „Ce înseamnă nelegiuirea aceasta care a avut loc printre voi?

13. Aduceți-i acum pe oamenii aceia nelegiuiți, care sunt printre voi în Ghiva, ca să-i omorâm! Vom nimici astfel răul din mijlocul lui Israel!“ Dar beniamiții n-au vrut să asculte de glasul israeliților, frații lor.

14. Beniamiții s-au strâns din cetățile lor la Ghiva și s-au pregătit de luptă împotriva israeliților.

15. În ziua aceea s-au mobilizat douăzeci și șase de mii de războinici beniamiți, în afară de locuitorii Ghivei, care s-au strâns în număr de șapte sute de oameni aleși.

16. În toată mulțimea aceasta erau șapte sute de bărbați destoinici, care erau stângaci. Toți aceștia, trăgând cu praștia, puteau ținti chiar și un fir de păr și nu greșeau.

17. De partea opusă lui Beniamin, se adunaseră bărbații lui Israel: erau patru sute de mii de războinici înarmați.

18. Ei au plecat în grabă la Betel. Acolo israeliții L-au întrebat pe Dumnezeu și au zis: – Care dintre noi să pornească primul la război împotriva beniamiților? Domnul le-a răspuns: – Iuda să înceapă!

19. Dimineața, israeliții au pornit și și-au așezat tabăra lângă Ghiva.

20. Apoi au ieșit să se lupte cu beniamiții și s-au așezat în linie de bătaie, înaintea Ghivei.

21. Beniamiții au ieșit din Ghiva și au doborât în acea zi douăzeci și două de mii de israeliți.

22. Israeliții s-au îmbărbătat și s-au așezat din nou în linie de bătaie în locul în care se așezaseră în prima zi.

23. Între timp israeliții se duseseră să plângă înaintea Domnului până seara. L-au întrebat atunci pe Domnul , spunându-I: – Să pornim din nou la luptă împotriva beniamiților, frații noștri? Domnul le-a răspuns: – Înaintați împotriva lor!

24. De aceea israeliții au înaintat a doua zi împotriva beniamiților.

25. Dar și a doua zi beniamiții le-au ieșit împotrivă din Ghiva și au doborât optsprezece mii de războinici înarmați.

26. Atunci, toți israeliții, deci tot poporul, s-au dus la Betel și au început să plângă. În ziua aceea au rămas acolo, în prezența Domnului , până seara și au adus înaintea Domnului arderi de tot și jertfe de pace.

27. Israeliții L-au întrebat pe Domnul – în vremea aceea, Chivotul Legământului cu Dumnezeu era acolo,

28. iar Fineas, fiul lui Elazar, fiul lui Aaron, slujea înaintea lui – și I-au zis: – Să pornim din nou la luptă împotriva fraților noștri sau să ne oprim? Domnul le-a răspuns: – Duceți-vă, căci mâine îi voi da în mâinile voastre!

29. Atunci, israeliții au pus la pândă niște oameni în spatele cetății Ghiva.

Judecători 20