Judecători 15:9-12 Noua Traducere în limba Română (NTR)

9. După aceea, filistenii au venit și și-au așezat tabăra în Iuda. Ei s-au răsfirat până la Lehi.

10. Bărbații lui Iuda i-au întrebat: – De ce ați venit împotriva noastră? Ei le-au răspuns: – Am venit ca să-l legăm pe Samson și să-i facem așa cum ne-a făcut și el nouă!

11. Atunci trei mii de bărbați ai lui Iuda s-au dus la grota din Stânca lui Etam și l-au întrebat pe Samson: – N-ai știut că filistenii stăpânesc peste noi? De ce ne-ai făcut una ca asta? – După cum mi-au făcut ei mie, așa le-am făcut și eu! le-a răspuns el.

12. Ei i-au zis: – Am venit ca să te legăm și să te dăm în mâinile filistenilor! – Jurați-mi că nu-mi veți lua viața! le-a răspuns Samson.

Judecători 15