30. Iefta a făcut un jurământ înaintea Domnului , zicându-I: „Dacă îi vei da în mâna mea pe amoniți,
31. atunci oricine mă va întâmpina la porțile locuinței mele, când mă voi întoarce în pace de la amoniți, va fi al Domnului și îl voi aduce ca ardere de tot!“
32. Iefta a început lupta împotriva amoniților și Domnul i-a dat în mâna lui.
33. El i-a măcelărit de la Aroer până la intrarea în Minit și până la Abel-Cheramim, distrugând douăzeci de cetăți. A fost un măcel foarte mare. Astfel, amoniții au fost umiliți înaintea Israeliților.
34. Iefta s-a întors acasă, la Mițpa, și tocmai atunci fiica sa i-a ieșit în întâmpinare cu tamburine și dansuri. Ea era singurul lui copil. Nu mai avea nici un alt fiu sau fiică.
35. Când a văzut-o, și-a sfâșiat hainele și a zis: – Vai, fata mea! Mi se frânge inima de durere! Nu știu ce să fac, căci am făcut un jurământ înaintea Domnului și nu pot să-l retrag!
36. Ea i-a răspuns: – Tată, dacă ai făcut un jurământ înaintea Domnului , fă-mi potrivit cu ceea ce ai jurat, mai ales acum când Domnul te-a răzbunat pe amoniți, dușmanii tăi!
37. Îngăduie-mi însă un lucru, a continuat ea. Lasă-mă singură două luni căci vreau să plec, să mă duc în munți cu prietenele mele și să-mi plâng fecioria!
38. – Du-te! i-a răspuns el. Și a lăsat-o singură două luni. Ea s-a dus cu prietenele ei și și-a plâns fecioria în munți.
39. La sfârșitul celor două luni, s-a întors la tatăl ei și el și-a împlinit jurământul făcut. Ea fusese fecioară. De atunci s-a statornicit în Israel obiceiul
40. ca în fiecare an, timp de patru zile, israelitele s-o jelească pe fata ghiladitului Iefta.