Isaia 40:17-27 Noua Traducere în limba Română (NTR)

17. Toate neamurile sunt un nimic înaintea Lui; mai puțin decât nimic și deșertăciune prețuiesc ele în fața Sa.

18. Cu cine, deci, L-ați putea asemăna pe Dumnezeu? Ce imagine ați putea găsi pentru El?

19. Un idol? – un meșter îl toarnă și apoi un aurar îl poleiește cu aur și îi face lănțișoare de argint.

20. Săracul, care nu-și permite aceasta, alege un lemn ce nu putrezește și își caută un meșter iscusit pentru ca acesta să-i facă un idol care să nu se clatine.

21. Nu știți? N-ați auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? N-ați învățat nimic de la întemeierea pământului?

22. El este Cel Ce șade deasupra cercului pământului, ai cărui locuitori par niște lăcuste. El este Cel Ce întinde cerurile ca pe un baldachin și le desfășoară ca pe un cort de locuit.

23. El este Cel Ce îi preface pe prinți în nimic, iar pe conducătorii pământului ca și cum n-ar exista.

24. De abia sunt sădiți, de abia sunt semănați, de abia li s-au înrădăcinat tulpinile în pământ, că El și suflă peste ei, uscându-i, iar vijelia îi ia ca pe niște paie.

25. «Deci, cu cine M-ați putea asemăna? Cine Mi-ar putea fi egal?» zice Cel Sfânt.

26. Ridicați-vă ochii spre ceruri și priviți: Cine a creat toate acestea? El, Cel Care face să apară oștirile lor una câte una, chemându-le pe nume. Atât de mare este tăria Lui, atât de tare este puterea Lui, că nici una nu lipsește.

27. De ce spui, Iacove, de ce zici, Israele: «Calea mea este ascunsă de DOMNUL și dreptul meu nu este luat în seamă de Dumnezeul meu?»

Isaia 40