Isaia 26:13-21 Noua Traducere în limba Română (NTR)

13. DOAMNE, Dumnezeul nostru, și alți stăpâni în afară de Tine au domnit peste noi, dar noi recunoaștem doar Numele Tău.

14. Acei morți nu se mai întorc la viață, spiritele lor nu se vor mai ridica, căci i-ai pedepsit, i-ai nimicit și le-ai șters toată pomenirea.

15. Tu, Doamne , ai înmulțit neamul; ai înmulțit neamul și ai lărgit toate hotarele țării. Meriți să fii slăvit!

16. DOAMNE , ei Te-au căutat când erau în necaz; când îi disciplinai, ei își revărsau tânguirea înaintea Ta.

17. Ca o femeie însărcinată și gata să nască, care se zvârcolește și țipă în durerile ei, așa eram noi înaintea Ta, DOAMNE.

18. Am purtat în pântece copii, ne-am zvârcolit în dureri, dar am născut vânt. Mântuirea n-am adus-o pe pământ și nu i-am născut pe locuitorii lumii.

19. Dar morții tăi se vor întoarce la viață, trupurile lor se vor ridica. Treziți-vă și cântați de bucurie, cei ce locuiți în țărână, căci roua voastră este o rouă strălucitoare, iar pământul îi va naște pe cei ce au murit!

20. Du-te, poporul Meu, intră în odăile tale și închide-ți ușile după tine! Ascunde-te pentru o scurtă vreme, până trece indignarea!

21. Căci, iată! DOMNUL iese din locuința Sa ca să-i pedepsească pe locuitorii pământului pentru nelegiuirea lor. Pământul va arăta sângele vărsat pe el și nu își va mai ascunde ucișii.

Isaia 26