1. O, DOAMNE , Tu ești Dumnezeul meu! Te voi înălța și Îți voi lăuda Numele, căci ai făcut lucruri minunate, lucruri plănuite demult, care s-au împlinit cu credincioșie.
2. Ai prefăcut cetatea într-un morman de moloz, citadela într-o ruină. Fortăreața străinilor nu mai e o cetate; ea nu va mai fi niciodată rezidită.
3. De aceea popoarele puternice Te vor slăvi; cetățile neamurilor de temut se vor teme de Tine.
4. Căci Tu ai fost un refugiu pentru cel sărman, un refugiu pentru cel nevoiaș în necazul său, un adăpost în furtună și o umbră în mijlocul caniculei, atunci când suflarea asupritorilor lovea ca furtuna într-un zid
5. și ca arșița soarelui într-un loc uscat. Tu aduci la tăcere zarva străinilor și, așa cum căldura este domolită de umbra unui nor, tot astfel și cântarea asupritorilor încetează.