Iov 9:17-27 Noua Traducere în limba Română (NTR)

17. El mă zdrobește printr-o furtună și-mi înmulțește rănile fără motiv.

18. Nu mă lasă să-mi trag suflarea, ci mă umple de amărăciune.

19. Dacă e vorba de putere, El e puternic; dacă e vorba de judecată, cine-L poate convoca la judecată?

20. Chiar dacă aș fi drept, gura mea mă va condamna; oricât de nevinovat aș fi, El mă va dovedi vinovat.

21. Sunt nevinovat, dar nu mai țin la mine. Îmi disprețuiesc viața.

22. Îmi e tot una, de aceea zic: «El îl nimicește și pe cel nevinovat și pe cel rău deopotrivă.»

23. Și măcar de ar aduce biciul imediat moartea, … dar El râde de durerea celui nevinovat.

24. Când o țară e dată pe mâna celui rău, El acoperă ochii judecătorilor lui. Dacă nu El, atunci cine?

25. Zilele mele sunt mai iuți decât alergătorul; zboară fără să fi văzut fericirea.

26. Trec ca o luntre de papirus pe apă, ca un vultur care se repede asupra prăzii.

27. Dacă zic: «Îmi voi uita plângerea, îmi voi schimba înfățișarea și voi fi voios!»,

Iov 9