24. Pieptul îi este tare ca piatra, tare ca piatra de moară de dedesubt.
25. Când el se ridică, cei puternici tremură; groaza lui îi pune pe fugă.
26. Deși sabia îl atinge, nu îi face nimic, la fel nici sulița, săgeata sau lancea.
27. Pentru el fierul e ca paiul și bronzul ca lemnul putred.
28. Săgeata nu-l pune pe fugă, pietrele aruncate cu praștia sunt ca pleava,
29. buzduganul e pentru el ca un pai; râde la șuieratul suliței.
30. Dedesubtul lui arată ca un strat de cioburi ascuțite; lasă în noroi o urmă ca o grapă trasă.
31. Face adâncul să fiarbă ca un cazan, face marea să clocotească ca un vas cu untdelemn.
32. Lasă o urmă luminoasă după el, de parcă adâncul ar avea plete albe.