Iov 41:11-20 Noua Traducere în limba Română (NTR)

11. Cine Mi-a dat vreodată ceva, ca Eu să trebuiască să-i dau înapoi? Totul de sub ceruri Îmi aparține.

12. Nu voi înceta să vorbesc despre mădularele lui, despre puterea lui cea mare sau despre minunata lui întocmire.

13. Cine-i poate scoate haina? Cine poate pătrunde între fălcile lui?

14. Cine ar îndrăzni să deschidă poarta gurii sale? Dinții ce o înconjoară sunt de temut.

15. Spatele lui e făcut din șiruri de scuturi, legate strâns împreună;

16. fiecare e așa apropiat de celălalt, încât nici aerul nu poate trece printre ele.

17. Sunt unite unele cu altele, se țin împreună și nu pot fi despărțite.

18. Strănuturile lui fac să strălucească lumina, ochii lui sunt ca pleoapele zorilor.

19. Din gura lui ies torțe aprinse; el scapără scântei de foc.

20. Din nările lui iese fum, ca dintr-un vas care fierbe pe un foc de uscături.

Iov 41