Iov 31:17-26 Noua Traducere în limba Română (NTR)

17. dacă mi-am mâncat pâinea de unul singur, iar cel orfan nu a mâncat din ea, –

18. eu care, din tinerețe, l-am crescut ca un tată și de când m-am născut am călăuzit pe văduvă, –

19. dacă am văzut pe cel nenorocit lipsit de haine sau pe cel nevoiaș fără îmbrăcăminte,

20. iar inima lui nu m-a binecuvântat atunci când l-am încălzit cu lâna oilor mele,

21. dacă mi-am ridicat mâna împotriva orfanului pentru că aveam sprijinul celor de la poarta cetății,

22. atunci să-mi cadă umărul de la locul lui și să-mi fie smulsă mâna din încheietură.

23. Dar pentru că m-am temut de nenorocirile lui Dumnezeu și îmi era frică de măreția Sa, n-am putut face astfel de lucruri.

24. Dacă mi-am pus încrederea în aur sau am zis aurului curat: «Tu îmi dai încredere!»

25. sau dacă m-am bucurat de marea mea avere și de bogăția pe care mâinile mele au adunat-o,

26. dacă am privit soarele în strălucirea sa sau luna mișcându-se în splendoarea ei

Iov 31