Iov 29:13-20 Noua Traducere în limba Română (NTR)

13. Omul care murea mă binecuvânta; făceam inima văduvei să cânte de bucurie.

14. Mă îmbrăcam cu dreptatea precum cu o haină, judecata dreaptă îmi era robă și turban;

15. eram ochi pentru cel orb și picior pentru cel olog;

16. eram tată pentru cel în nevoie și cercetam cauza celui străin.

17. Zdrobeam colții celui nedrept și smulgeam prada din dinții lui.

18. Îmi ziceam: «Voi muri în cuibul meu și zilele mele vor fi multe ca nisipul.

19. Rădăcinile mele vor ajunge la apă și roua va sta toată noaptea pe ramurile mele;

20. gloria mea va fi mereu proaspătă, iar în mână voi avea întotdeauna un arc nou.»

Iov 29