Iov 20:1-11 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Atunci Țofar din Naamat i-a zis:

2. „Gândurile mele mă silesc să-ți răspund, pentru că sunt tare frământat.

3. Am auzit o mustrare care mă umple de rușine și duhul meu mă face să răspund prin priceperea mea.

4. Nu știi că încă din vechime, de când a fost pus omul pe pământ,

5. veselia celui rău este scurtă și bucuria celui lipsit de evlavie ține pentru o clipă?

6. Chiar dacă trufia lui se înalță până la cer și capul lui atinge norii,

7. va pieri pentru totdeauna, la fel ca murdăria lui; iar cei ce l-au văzut vor întreba: «Unde este?»

8. Va fugi ca un vis, nu va mai putea fi găsit, va pieri ca o vedenie de noapte.

9. Ochiul care l-a văzut nu-l va mai vedea; locul său nu se va mai uita la el niciodată.

10. Copiii săi vor căuta bunăvoința celui sărac; mâinile lui vor da înapoi bogăția sa.

11. Oasele lui, odată pline de puterea tinereții, vor ședea cu el în țărână.

Iov 20