Ioan 8:33-44 Noua Traducere în limba Română (NTR)

33. Ei I-au răspuns: – Suntem urmașii lui Avraam și n-am fost niciodată sclavii nimănui! Deci cum spui Tu: „Veți fi liberi“?!

34. Isus le-a răspuns: – Adevărat, adevărat vă spun că oricine săvârșește păcatul este sclav al păcatului.

35. Și sclavul nu rămâne veșnic în casă, însă fiul rămâne veșnic.

36. Deci dacă Fiul vă eliberează, veți fi cu adevărat liberi.

37. Știu că sunteți urmașii lui Avraam, dar cu toate acestea căutați să Mă omorâți, pentru că nu pătrunde în voi Cuvântul Meu.

38. Eu spun ceea ce am văzut la Tatăl; iar voi faceți ceea ce ați auzit de la tatăl vostru.

39. Ei I-au răspuns: – Tatăl nostru este Avraam! Isus le-a zis: – Dacă ați fi copiii lui Avraam, ați face faptele lui Avraam.

40. Însă acum încercați să Mă omorâți, pe Mine, un Om Care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam n-a făcut!

41. Voi faceți deci faptele tatălui vostru! Atunci I-au zis: – Noi nu suntem născuți din adulter! Avem un singur Tată: pe Dumnezeu!

42. Isus le-a zis: – Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, atunci M-ați iubi, pentru că Eu de la Dumnezeu am ieșit și am venit. Căci Eu n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis.

43. De ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta Cuvântul Meu!

44. Voi sunteți de la tatăl vostru, diavolul, și vreți să îndepliniți dorințele tatălui vostru! El de la început a fost ucigaș și n-a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, el vorbește din ale lui, pentru că este mincinos și tatăl minciunii!

Ioan 8