Ioan 6:2-9 Noua Traducere în limba Română (NTR)

2. O mare mulțime de oameni Îl urma, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi.

3. Isus S-a suit pe munte și S-a așezat acolo cu ucenicii Lui.

4. Paștele, sărbătoarea iudeilor, era aproape.

5. Când Isus Și-a ridicat ochii și a văzut că vine la El o mare mulțime, l-a întrebat pe Filip: – De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceștia?

6. Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, însă El știa ce urmează să facă.

7. Filip I-a răspuns: – Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de denari n-ar fi de ajuns ca fiecare să primească măcar câte puțin!

8. Unul dintre ucenicii Lui, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis:

9. – Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești. Dar ce sunt acestea la atâția?!

Ioan 6