Ioan 13:28-35 Noua Traducere în limba Română (NTR)

28. Dar nici unul dintre cei ce mâncau la masă n-a înțeles de ce îi spusese aceasta.

29. Unii credeau că, de vreme ce Iuda ținea punga, Isus îi spusese: „Cumpără ceea ce avem nevoie pentru sărbătoare!“ sau îi spusese să dea ceva celor săraci.

30. După ce a luat bucățica de pâine, Iuda a ieșit afară imediat. Era noapte.

31. După ce acesta a ieșit afară, Isus a zis: – Acum Fiul Omului este proslăvit și Dumnezeu este proslăvit în El.

32. Dacă Dumnezeu este proslăvit în El, atunci și Dumnezeu Îl va proslăvi în Sine Însuși și-L va proslăvi îndată.

33. Copilași, mai sunt puțin cu voi. Mă veți căuta și, așa cum le-am spus iudeilor că „Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni“, tot așa vă spun și vouă acum.

34. Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții! Așa cum v-am iubit Eu, tot așa să vă iubiți și voi unii pe alții.

35. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.

Ioan 13