11. Casa lui Israel și Casa lui Iuda Mi-au fost necredincioase, zice Domnul.
12. S-au lepădat de Domnul și au zis: «Nu se va întâmpla așa!Nici un rău nu va veni asupra noastră; nu vom vedea nici sabia, nici foametea!
13. Profeții sunt vânt și Cuvântul nu este în ei, așa că ceea ce spun ei, să li se întâmple lor!»“
14. „De aceea, așa vorbește Domnul , Dumnezeul Oștirilor: «Pentru că poporul a spus aceste cuvinte, iată, voi face cuvintele Mele în gura ta un foc, iar poporul acesta – precum lemnele pe care le mistuie focul.»“
15. „Aduc împotriva voastră un popor de departe, casă a lui Israel, zice Domnul , un popor puternic, un popor străvechi, a cărui limbă nu o cunoașteți și a cărui vorbire nu o înțelegeți.
16. Tolba lui este ca un mormânt deschis; toți sunt niște războinici viteji.
17. Ei îți vor mânca secerișul și pâinea, îți vor mânca fiul și fiica, îți vor mânca turmele și cirezile, îți vor mânca viile și smochinii și-ți vor distruge prin sabie cetățile fortificate în care te încrezi.
18. Totuși nici în zilele acelea nu vă voi distruge de tot, zice Domnul.
19. Dacă vor întreba atunci: «De ce ne-a făcut Domnul , Dumnezeul nostru, toate acestea?», să le răspunzi astfel: «După cum M-ați părăsit și ați slujit dumnezeilor străini în țara voastră, tot așa veți sluji unor străini într-o țară care nu este a voastră!»“
20. „Spuneți lucrul acesta Casei lui Iacov și vestiți-l în Iuda:
21. «Ascultă lucrul acesta, popor nebun și fără minte, care ai ochi, dar nu vezi, ai urechi, dar nu auzi:
22. ‘Nu vă e frică de Mine? zice Domnul. Nu tremurați înaintea Mea? Eu am pus nisipul ca hotar al mării, hotar veșnic pe care nu trebuie să-l treacă. Chiar dacă valurile ei se agită, ele nu pot răzbi și chiar dacă urlă, ele nu-l pot trece.’»
23. Poporul acesta însă are o inimă încăpățânată și răzvrătită. Ei Mi-au întors spatele și au plecat.
24. Nu-și zic în sinea lor: «Să ne temem de Domnul , Dumnezeul nostru, Care dă ploaie timpurie și ploaie târzie la timpul potrivit și ne asigură săptămânile rânduite pentru seceriș!»