Ieremia 32:32-35 Noua Traducere în limba Română (NTR)

32. Israeliții și cei din Iuda M-au provocat la mânie prin tot răul pe care l-au săvârșit, atât ei, cât și regii și conducătorii lor, preoții și profeții lor, oamenii din Iuda și locuitorii Ierusalimului.

33. S-au întors cu spatele la Mine și nu cu fața. I-am învățat iarăși și iarăși, dar ei nu au ascultat și nu au acceptat disciplinarea.

34. Și-au așezat idolii lor urâcioși în Casa peste care este chemat Numele Meu și au pângărit-o.

35. Au construit înălțimi lui Baal în valea Ben-Hinom, ca să-și treacă fiii și fiicele prin foc în cinstea lui Moleh , lucru pe care nu Eu li-l poruncisem și nici prin minte nu-mi trecuse că ei vor săvârși asemenea urâciuni ca să-l facă pe Iuda să păcătuiască.»

Ieremia 32