16. Când îl vor bea, vor ameți și vor fi ca niște nebuni la vederea sabiei pe care o voi trimite printre ei.»
17. Eu am luat cupa din mâna Domnului ca să le dau să bea tuturor neamurilor la care m-a trimis Domnul :
18. Ierusalimului și cetăților lui Iuda, regilor și conducătorilor lui, ca să le prefacă în ruină, într-o pricină de groază, de batjocură și de blestem, ca în ziua de azi;
19. lui Faraon, monarhul Egiptului, slujitorilor lui, conducătorilor lui, întregului său popor
20. și întregului amestec de popoare de acolo, tuturor regilor țării Uț, tuturor regilor filistenilor, – cei ai Așchelonului, ai Gazei, ai Ekronului și ai rămășiței Așdodului –,
21. Edomului, Moabului și fiilor lui Amon;
22. tuturor regilor Tirului și Sidonului, regilor ostroavelor de dincolo de mare;
23. Dedanului, Temei, Buzului și tuturor celor ce își rad colțurile bărbii;
24. tuturor regilor Arabiei și tuturor regilor amestecului de popoare care locuiesc în pustie;
25. tuturor regilor Zimrei, tuturor regilor Elamului și Mediei;
26. tuturor regilor din nord, de aproape și de departe, și unora și altora, tuturor regatelor de pe fața pământului. După ei va bea și împăratul Șeșakului.
27. Să le spui că așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Beți, îmbătați-vă, vomați și cădeți fără să vă mai ridicați la vederea sabiei pe care o voi trimite în mijlocul vostru!»
28. Dacă vor refuza să ia cupa din mâna ta și s-o bea, să le spui că așa vorbește Domnul Oștirilor: «O veți bea cu siguranță!
29. Căci iată, încep să aduc nenorocirea în cetatea peste care este chemat Numele Meu! Și voi să rămâneți nepedepsiți?! Nu veți rămâne nepedepsiți, căci voi chema sabia împotriva tuturor locuitorilor pământului, zice Domnul Oștirilor.»