Ieremia 13:2-16 Noua Traducere în limba Română (NTR)

2. Am cumpărat brâul, după Cuvântul Domnului , și l-am pus în jurul coapselor.

3. Apoi Cuvântul Domnului mi-a vorbit a doua oară astfel:

4. „Ia brâul pe care l-ai cumpărat și pe care-l porți în jurul coapselor, du-te de îndată la Eufrat și ascunde-l acolo în crăpătura unei stânci.“

5. M-am dus și l-am ascuns la Eufrat, după porunca pe care mi-o dăduse Domnul.

6. După mai multe zile, Domnul mi-a zis: „Scoală-te, du-te la Eufrat și ia din acel loc brâul pe care ți-am poruncit să-l ascunzi acolo.“

7. M-am dus la Eufrat, am săpat și am luat brâul din locul în care-l ascunsesem; dar iată că brâul era stricat și nu mai era bun de nimic.

8. Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis:

9. „Așa vorbește Domnul : «Tot așa voi distruge mândria lui Iuda și mândria cea foarte mare a Ierusalimului.

10. Poporul acesta rău refuză să asculte de cuvintele Mele. Ei umblă în încăpățânarea inimii lor și merg după alți dumnezei ca să le slujească și să li se închine. De aceea, el va ajunge ca brâul acesta, care nu mai este bun de nimic.

11. După cum se lipește brâul de coapsele unui om, așa Îmi lipisem și Eu întreaga casă a lui Israel și întreaga casă a lui Iuda, zice Domnul , ca să fie poporul Meu, onoarea Numelui Meu, lauda Mea și slava Mea. Dar ei nu au ascultat.»“

12. „Spune-le cuvintele acestea: «Așa vorbește Domnul , Dumnezeul lui Israel: ‘Toate burdufurile de vin trebuie umplute!’» Și dacă ei îți vor zice: «Nu știm noi oare că toate burdufurile de vin trebuie umplute?»,

13. să le spui: «Așa vorbește Domnul : ‘Iată, pe toți locuitorii țării acesteia, pe regii care stau pe tronul lui David, pe preoți, pe profeți și pe toți cei ce locuiesc în Ierusalim, îi voi umple de beție.

14. Îi voi izbi unul de altul, pe părinți și pe fii laolaltă, zice Domnul. Nu-i voi cruța, nu voi avea milă de ei și nu mă voi îndura de ei, ci îi voi distruge.’»“

15. „Ascultați și luați aminte! Nu fiți mândri, căci Domnul vorbește.

16. Dați slavă Domnului , Dumnezeul vostru, înainte ca El să aducă întunericul, înainte să vi se clatine picioarele pe munții întunecați. Voi așteptați lumina, dar El o va schimba într-o umbră a morții, o va preface într-un întuneric adânc.

Ieremia 13