1. Iată Cuvântul care a venit la Ieremia din partea Domnului :
2. – Ascultă cuvintele acestui legământ și vorbește-le oamenilor lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului.
3. Spune-le că așa vorbește Domnul , Dumnezeul lui Israel: „Blestemat este omul care nu ascultă de cuvintele acestui legământ,
4. pe care l-am poruncit strămoșilor voștri în ziua când i-am scos din țara Egiptului, din cuptorul de fier. Eu le-am zis: «Ascultați de glasul Meu și faceți tot ce v-am poruncit și astfel veți fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul vostru;
5. atunci Îmi voi împlini jurământul pe care l-am făcut față de strămoșii voștri, potrivit căruia le voi da o țară în care curge lapte și miere, cum vedeți astăzi.»“ Eu am răspuns: – Amin, Doamne!
6. Domnul mi-a zis: – Vestește toate aceste cuvinte în cetățile lui Iuda și pe străzile Ierusalimului și zi: „Ascultați de cuvintele acestui legământ și împliniți-le!
7. Din ziua când i-am scos pe strămoșii voștri din țara Egiptului și până în ziua de azi, i-am avertizat iarăși și iarăși și le-am zis: «Ascultați de glasul Meu!»
8. Dar ei nu M-au ascultat și nu și-au plecat urechea, ci au umblat fiecare în încăpățânarea inimii lor rele. De aceea am adus asupra lor toate cuvintele acestui legământ, pe care li le poruncisem să le împlinească și nu le-au împlinit.“
9. Apoi Domnul mi-a zis: – Este o uneltire între bărbații lui Iuda și locuitorii Ierusalimului.
10. Ei s-au întors la nelegiuirile cele dintâi ale strămoșilor lor, care au refuzat să asculte cuvintele Mele, și s-au dus după alți dumnezei ca să le slujească. Casa lui Israel și Casa lui Iuda au rupt legământul Meu, pe care-l încheiasem cu strămoșii lor.
11. De aceea, așa vorbește Domnul : „Iată, voi aduce peste ei o mare nenorocire de care nu vor putea scăpa. Vor striga la Mine, dar nu-i voi asculta!
12. Cetățile lui Iuda și locuitorii Ierusalimului se vor duce să-i cheme pe zeii cărora le aduc tămâie, dar aceștia nu-i vor izbăvi în timpul nenorocirii.
13. «Iuda, ai tot atâția zei, câte cetăți ai! Și câte străzi are Ierusalimul, tot atâtea altare ați înălțat și voi rușinii, altare de tămâiere în cinstea lui Baal !»