11. Apoi trece ca vântul și merge mai departe; el se face astfel vinovat, puterea lui fiindu-i dumnezeul.
12. – Oare nu ești Tu din veșnicie, Doamne? Dumnezeul meu, Sfântul meu, nu vom muri! Doamne , Tu l-ai rânduit pentru a face judecată! Stânca mea, Tu l-ai ridicat ca să pedepsească!
13. Ochii Tăi sunt prea curați ca să se uite la rău; Tu nu poți să privești asuprirea! De ce te uiți la cei mișei și taci când cel rău îl înghite pe cel mai drept decât el?
14. L-ai făcut pe om asemenea peștilor mării, asemenea târâtoarei care nu are stăpân.