Geneza 50:11-26 Noua Traducere în limba Română (NTR)

11. Când locuitorii din Canaan au văzut bocetul din Aria lui Atad, au zis: „Acesta este un mare bocet al egiptenilor.“ De aceea acel loc a fost numit Abel-Mițrayim; el se află dincolo de Iordan.

12. Astfel, fiii lui Iacov au făcut pentru el așa cum le-a poruncit acesta.

13. Ei l-au dus în Canaan și l-au îngropat în peștera din ogorul Mahpela, la răsărit de Mamre, pe care Avraam a cumpărat-o de la hititul Efron, împreună cu ogorul, ca teren pentru înmormântare.

14. După ce l-a îngropat pe tatăl său, Iosif s-a întors în Egipt, împreună cu frații săi și cu toți cei care se duseseră cu el să-și îngroape tatăl.

15. Când frații lui Iosif au văzut că tatăl lor murise, s-au gândit că poate Iosif îi va urî și se va răzbuna pentru tot răul pe care i l-au făcut.

16. De aceea ei au trimis să-i spună lui Iosif că, înainte să moară, tatăl lui i-ar fi dat următoarea poruncă:

17. „Iosife, te rog, iartă nelegiuirea și păcatul fraților tăi, pentru că ei ți-au făcut rău. Iartă, te rog, nelegiuirea slujitorilor Dumnezeului tatălui tău.“ Iosif a plâns când i s-au spus aceste lucruri.

18. Frații lui au venit, s-au plecat înaintea lui și i-au zis: Suntem sclavii tăi.

19. Nu vă temeți! le-a răspuns Iosif. Sunt eu în locul lui Dumnezeu?

20. Chiar dacă voi ați intenționat să-mi faceți rău, Dumnezeu a schimbat răul în bine pentru a susține viața unui popor numeros, așa cum face astăzi.

21. Deci nu vă temeți! Eu însumi mă voi îngriji de hrana voastră și a copiilor voștri. Apoi i-a mângâiat și le-a vorbit cu bunătate.

22. Iosif a locuit în Egipt împreună cu familia tatălui său; el a trăit o sută zece ani.

23. Iosif i-a văzut pe copiii lui Efraim până la a treia generație, iar copiii lui Machir, fiul lui Manase, au fost născuți pe genunchii săi.

24. Apoi Iosif le-a zis fraților săi: „Eu voi muri, dar Dumnezeu va veni în ajutorul vostru și vă va duce din această țară în țara pe care le-a jurat-o lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov.“

25. Iosif i-a pus pe fiii lui Israel să jure: „Când Dumnezeu va veni în ajutorul vostru, să luați oasele mele de aici.“

26. Iosif a murit la vârsta de o sută zece ani. După ce l-au îmbălsămat, l-au pus într-un sicriu, în Egipt.

Geneza 50