Geneza 4:15-19 Noua Traducere în limba Română (NTR)

15. Domnul i-a răspuns: Nu va fi așa; dacă cineva îl va ucide pe Cain, Cain va fi răzbunat de șapte ori. Domnul a hotărât un semn pentru Cain, pentru ca oricine îl va găsi să nu-l omoare.

16. Cain a plecat din prezența Domnului și s-a așezat în țara Nod, la răsărit de Eden.

17. Cain a cunoscut-o pe soția sa, iar ea a rămas însărcinată și l-a născut pe Enoh. Cain a construit o cetate și a numit-o Enoh, după numele fiului său.

18. Lui Enoh i s-a născut Irad, iar Irad a fost tatăl lui Mehuiael. Mehuiael a fost tatăl lui Metușael, iar Metușael a fost tatăl lui Lameh.

19. Lameh și-a luat două soții: pe una o chema Ada, iar pe cealaltă – Țila.

Geneza 4