Galateni 1:1-10 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Pavel, apostol trimis nu de oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Cristos și Dumnezeu Tatăl, Care L-a înviat din morți,

2. și toți frații care sunt cu mine, către bisericile Galatiei:

3. har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos,

4. Care S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre, ca să ne salveze din acest veac rău, potrivit cu voia lui Dumnezeu, Tatăl nostru.

5. A Lui să fie slava, în vecii vecilor! Amin.

6. Sunt surprins că vă întoarceți atât de repede de la Cel Care v-a chemat prin harul lui Cristos, la o altă Evanghelie.

7. Nu că ar exista o altă Evanghelie, dar sunt unii care vă tulbură și vor să schimbe Evanghelia lui Cristos.

8. Însă, chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti o altă Evanghelie decât cea pe care v-am vestit-o, să fie blestemat!

9. Așa cum v-am spus înainte, vă spun din nou: dacă cineva vă vestește o altă Evanghelie decât cea pe care ați primit-o, să fie blestemat!

10. Caut eu oare să câștig bunăvoința oamenilor, sau a lui Dumnezeu? Dacă aș mai încerca să plac oamenilor, atunci n-aș fi un rob al lui Cristos!

Galateni 1