26. Când a ajuns în Ierusalim, a încercat să li se alăture ucenicilor, dar toți se temeau de el, pentru că nu credeau că este un ucenic.
27. Atunci Barnabas l-a luat și l-a dus la apostoli; le-a istorisit cum, pe drum, Saul Îl văzuse pe Domnul, și El îi vorbise, și cum, în Damasc, vorbise cu îndrăzneală în Numele lui Isus.
28. De atunci venea și se ducea împreună cu ei în Ierusalim, vorbind cu îndrăzneală în Numele Domnului.
29. De asemenea, vorbea și purta dispute cu iudeii eleniști, dar ei încercau să-l omoare.
30. Când au aflat frații lucrul acesta, l-au dus la Cezareea și l-au trimis în Tars.
31. Pe atunci, biserica de prin toată Iudeea, Galileea și Samaria, se bucura de pace și era consolidată; umbla în frică de Domnul și, prin încurajarea Duhului Sfânt, se înmulțea.
32. În timp ce călătorea prin toate regiunile, Petru s-a coborât și la sfinții care locuiau în Lida.
33. Acolo a găsit un om pe nume Enea, care de opt ani zăcea în pat, pentru că era paralizat.
34. Petru i-a zis: „Enea, Isus Cristos te vindecă! Ridică-te și fă-ți patul!“ Și el s-a ridicat imediat.
35. Toți locuitorii din Lida și din Șaron l-au văzut și s-au întors la Domnul.
36. În Iafo era o ucenică, pe nume Tabita, care tradus înseamnă „Gazelă“ (sau Dorca). Viața ei era plină de fapte bune și de milosteniile pe care le făcea.
37. În zilele acelea, ea s-a îmbolnăvit și a murit. Au spălat-o și au pus-o în camera de sus.
38. Lida este aproape de Iafo; prin urmare, când au auzit că Petru este în Lida, ucenicii au trimis doi bărbați să-l roage: „Nu ezita să vii până la noi!“
39. Petru s-a sculat și a plecat împreună cu ei. Când a ajuns, l-au condus în camera de sus. Toate văduvele au venit lângă el, plângând și arătându-i tunicile și hainele pe care le făcea Dorca pe când era cu ele.
40. Petru i-a scos afară pe toți, a îngenuncheat și s-a rugat; apoi s-a întors spre trup și a zis: „Tabita, scoală-te!“ Ea a deschis ochii și, când l-a văzut pe Petru, s-a ridicat.
41. El i-a dat mâna și a ridicat-o; apoi i-a chemat pe sfinți și pe văduve și le-a înfățișat-o vie.
42. Acest fapt a devenit cunoscut prin tot Iafo și mulți au crezut în Domnul.