Faptele Apostolilor 3:12-26 Noua Traducere în limba Română (NTR)

12. Când a văzut Petru acest lucru, a zis poporului: „Bărbați israeliți, de ce vă mirați de acest lucru și de ce vă uitați la noi de parcă prin propria noastră putere sau evlavie l-am făcut să umble?!

13. Dumnezeul lui Avraam, (Dumnezeul lui) Isaac și (Dumnezeul lui) Iacov, Dumnezeul strămoșilor noștri, L-a proslăvit pe Slujitorul Său Isus, pe Care voi L-ați dat pe mâna lui Pilat și v-ați lepădat de El în prezența acestuia, măcar că el hotărâse să-L elibereze.

14. Voi v-ați lepădat de Cel Sfânt și Drept și ați cerut să vi se elibereze un ucigaș.

15. L-ați ucis pe Autorul vieții, pe Care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți și ai Cărui martori suntem noi.

16. Pe baza credinței în Numele Lui, a întărit Numele Lui pe omul acesta pe care-l vedeți și pe care-l cunoașteți; și credința care este prin Isus i-a dat această vindecare deplină înaintea voastră, a tuturor!

17. Și acum, fraților, știu că din neștiință ați făcut așa, ca și conducătorii voștri.

18. Dar Dumnezeu a împlinit astfel ceea ce prevestise prin gura tuturor profeților, și anume că Cristosul Său urma să sufere.

19. Pocăiți-vă deci și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele,

20. ca să vină din prezența Domnului vremuri de înviorare, și El să-L trimită pe Cel pe Care L-a rânduit pentru voi, pe Cristos Isus,

21. pe Care cerul trebuie să-L primească până la vremurile restaurării tuturor lucrurilor, fapt despre care Dumnezeu a vorbit încă din vechime prin gura sfinților Săi profeți.

22. Căci Moise a zis: «Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre frații voștri un Profet asemenea mie. De El să ascultați în tot ce vă va spune!

23. Dacă cineva nu va asculta de Acel Profet va fi nimicit din popor.»

24. De asemenea, toți profeții, de la Samuel și până la toți ceilalți care au vorbit după el, au vestit zilele acestea.

25. Voi sunteți fiii profeților și ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu strămoșii voștri, când i-a spus lui Avraam: «Prin sămânța ta vor fi binecuvântate toate neamurile pământului!»

26. Când Dumnezeu L-a ridicat pe Slujitorul Său, L-a trimis mai întâi la voi ca să vă binecuvânteze, întorcându-vă pe fiecare de la nelegiuirile voastre.“

Faptele Apostolilor 3